Onoterapia acționează în primul rând asupra sănătății afective și psihice a pacientului. Au fost raportate rezultate excelente în cazul copiilor cu nevoi speciale, fie ele de natură fizică sau psihică. În esență, tratamentul constă în a pune în legătură măgăruțul – animal cunoscut pentru blândețea și sociabilitatea sa – cu ființele umane. Cu precadere copiii se bucură de călărit și de apropierea de animal. Terapia cu măgăruși a dus la prelungirea timpului de concentrare la copiii cu autism, precum și la atragerea lor către agreabila companie, către joc și comunicare. Adică, un mare pas înainte pe calea ameliorarii stării lor de sănătate. La copiii cu dificultăți motorii s-a remarcat îmbunătățirea echilibrului, a coordonarii mișcărilor și a tonusului.
Dintre beneficiile terapiei cu măgăruși amintim: cresterea stimei de sine, reducerea agresivității, îmbunătățirea relațiilor, îmbunătățirea echilibrului, îmbunătățirea coordonarii și a mobilității.
Ședințele de onoterapie încep cu participarea la periatul măgărușului. Astfel, ulterior, animalul va recunoaște vocea copilului și va reacționa mai bine la comenzi. În funcție de dizabilitatea copilului, măgărușul va purta șaua sau nu. Spatele lui poate fi acoperit cu o pătură nu prea groasă. Acest tip de harnașament transmite mai bine mișcările și căldura animalului. Terapeutul poziționează copilul pe măgăruș, analizează răspunsul corpului și directionează mișcarea acestuia pentru a obține efectul dorit pentru fiecare afecțiune. Mișcarea corpului în șa este totală și simulează identic mersul uman. Corpul omului este împins înapine, apoi vertical și rotit de pe o parte pe cealalta. În onoterapie, măgărușul influențează copilul mai mult decât controlează copilul măgărușul.
Onoterapia actioneaza cu excelente rezultate asupra sănătății afective și psihice, în primul rând, iar în unele cazuri și în deficiențe fizice mai ușoare. Dacă privim însa – așa cum este firesc – ideea de sănătate ca pe un complex omogen în cadrul căruia părțile interacționează permanent, vom întelege de ce apropierea sufletească de un animal ne poate absolvi de suferințe ce par a nu avea nici o legatura cu afecțiuni ale trupului. În categoria acesta este inclusă și terapia cu măgăruși.
Deși nu poate vindeca total o afecțiune, această terapie poate ajuta la obținerea unor progrese importante!
Experiența noastră:
“Marta era foarte încantată să meargă la măgăruși. Primul măgăruș cu care a lucrat a fost Ioan, de aceea pe toți căluții ei de jucărie îi cheamă Ioan 🙂 Este uimitor cum un copil care nu stă în șezut poate să mențină această poziție pe măgăruș, cu capul ridicat pentru atât de mult timp! La saltea exericițiile pentru statul în fund erau o tortură și nu reușea mai mult de un minut. Dar pe măgăruș își menținea poziția foarte frumos, cu spatele drept pentru perioade însemnate de timp. Inițial a calarit pe burtică, pentru că terapeutul nu forțează spatele copiilor care nu sunt încă pregătiți să stea în șezut. Apoi a lucrat alternând aceste poziții. Oricum a fost o terapie de mare ajutor pentru noi!”
Adela, mama Martei