De mai bine de 10 ani Marta face terapie prin metoda Feldenkrais câte o saptamană o dată la două luni. Când vine vorba de terapie la copiii cu dizabilități, adeseori progresele sunt frustrant de lente…Alteori nu-ți mai dai seama că ele se întamplă!
Acum cateva luni am fost cu Marta la o evaluare in vederea unei noi terapii pe care voiam s-o incercam. Am fost intrebata ce operatii ortopedice are Marta si terapeutul a facut ochii mari cand i-am zis ca nici una. A asezat-o cu toata talpa jos pe podea si a intrebat din nou: “Miofibrotomie?!” (o procedură de sectionare partială a nervilor pentru reducerea spasticitatii). “Nu, nimic!” Si atunci m-a trăznit: Oare de cand aseaza Marta toata talpa jos?! Nici nu mai stiu..Cand avea cateva luni a fost imposibil sa i se indrepte piciorul la 90 de grade pentru a-i lua masura la orteze. Asa ca primele ei orteze au fost facute “la ochi” cu 2 numere mai mari. Le-am dat inapoi si a doua oara ne-am proptit si eu si domnul de la Ortotech cu toata puterea ca sa asezam piciorul in pozitia corectă. La un an avea ghetele deformate, oricat as fi strans siretul, din cauza pozitiei cu varful intins, ca “de balerina”, specific paraliziei cerebrale si spasticitatii. La 2 deja facea rani la picioare de la ghetele ortopedice. La 3,4,5 ani nu am mai incaltat-o decat cu sosoni, botosi…Acum cateva luni am constatat ca pot sa-i cumpar ghete si adidasi cu talpa normala. Ca sta incaltata!!! Ca poate sa aseze incet talpa jos. Glezna este flexibilă pe toate directiile. Si ii place la nebunie sa fie asezata in picioare si sa priveasca lumea de sus.
Mobilitatea asta nu se regaseste numai in articulatia gleznelor, ci in tot corpul. Asta constatam astazi la lectiile Feldenkrais. Se intoarce mult mai usor din bazin, controlul capului s-a imbunatatit semnificativ. Se poate juca fara sa se incordeze din cap pana in picioare.
In timpul sesiunii este intotdeauna alerta, iar astazi raspundea la fiecare miscare cu o lejeritate care m-a facut s-o intreb pe terapeută, mai in gluma mai in serios dacă e sigură ca lucrează cu copilul meu.
Mi-a zambit si mi-a spus: “Yes! She has changed a lot. She’s learning!”