In perioada 7-18 decembrie am organizat ultimele 2 sesiuni de terapie prin metoda Feldenkrais din acest an, la care au participat 8 copii cu nevoi speciale. “Lecțiile de mișcare” au fost susținute la București de terapeutul Ralf Eggartner din Austria.
Vorbind cu terapeuții despre principiile fundamentale ale acestei abordări în lucrul cu copiii cu nevoi speciale, am aflat că “subtilitatea” este unul din elementele cheie ale unei bune interacțiuni cu copilul.
Ce inseamnă să fii subtil când lucrezi cu un copil cu paralizie cerebrală?
Un copil spastic de exemplu, care are un tonus exagerat al musculaturii, va reacționa la fiecare impuls primit cu o forță disproporționată. Încercarea de a rostogoli, pune în șezut sau de a verticaliza un copil spastic, îi va provoca acestuia contracturi violente, pentru că, din pacate, creierul lui este blocat în tipare de mișcare grosiere. De aceea subtilitatea mișcărilor este esențială!
Un exemplu?
Un copil care nu se ridică singur în picioare, va beneficia mult mai mult de pe seama unui exercițiu ca cel descris mai jos, în loc de verticalizarea forțată. Când este întins pe spate, vom așeza talpa copilului pe planul unei cărți groase sau a unei planșe rigide. Foarte încet vom începe să mișcăm glezna, să facem mișcări sensibil diferite. Dacă copilul înțelege, îl putem ruga să împingă în carte cu intensități diferite: mai tare, mai încet. Putem folosi puterea Subtilității ‐ reducerea intensitații stimulilor ‐ pentru a trezi creierul copilului și pentru a‐l ajuta să diferențieze și să integreze noi tipare de mișcare. Talpa copilului va primi informații prețioase, pe care le poate folosi pentru dezvoltarea altor noi tipare de mișcare. Rezultatul imediat va fi scăderea evidentă a tonusului muscular. Progresiv, copilul poate fi așezat cu talpa jos stând în fund, sau sprijinit etc.
Un alt principiu care merge mâna în mâna cu “subtilitatea” este “încetineala”…pentru că atunci când acționezi încet, atragi atenția creierului!
“Fii” cu copilul tau! Doar atât! Găsește 10 minute pe zi în care să stați pur și simplu împreună, fără telefon, fără computer, fără a încerca să‐i direcționezi atenția către altceva. Încetiniți ritmul! Stai și observă‐l fără să judeci! S‐ar putea să învățați mult mai multe unul de la altul făcând asta, decât atunci când îl “forțezi” să faceți ceva împreună. Să faci ceva încet, necesită mult mai multă dexteritate și control decât atunci când o faci în viteză. Când atingi copilul fă‐o încet și conștient, astfel încât el să simtă și să fie atent. Dacă îi mângâi părul de exemplu, fă‐o intenționat foarte încet. Caută să introduci în viața de zi cu zi câteva moduri de interacțiune pe care să le faci foarte încet precum pieptănatul, ridicatul de jos, cântatul la un instrument, etc. Asta îi va “amplifica” experiența, ajutând creierul să fie mai implicat în ceea ce face.
