Copiii cu paralizie cerebrală sunt tot copii! Nimic mai mult. Nimic mai puțin.
E sâmbătă dimineața. În parc, o mână de copii s-au adunat pe o pajiște.
Luana are 11 ani. Prietenii o alintă Lu. Îi place să povestească și să inventeze povestioare. Este tot timpul în centrul atenției. Când era mică voia să se facă balerină. Acum vrea să învețe să scrie și să citească ca să poată primi un laptop. Îi place să cânte și să danseze, e înnebunită după Minnie dar și după Violleta. Are paralizie cerebrală.
Luca are 9 ani. Este un băiețel foarte silitor la școală, dar tot vacanțele sunt preferatele lui. Îi place joaca în aer liber și să se cațere în copaci.
Este pasionat de clădirile înalte și pregătește un mic proiect fotografic cu cele mai înalte clădiri din București. Preferă activitățile creative; îi place să glumească și să-și petreacă timpul în compania celorlalți copii.
Ștefan e un baiețel sensibil care are 11 ani.
Este inteligent, empatic, îl iubește foarte mult pe fratele lui mai mare cu care îi place să se joace pe computer. Este stelist înfocat, se uită la televizor la emisiuni sportive. Daca ar putea, ar râde, s-ar plimba și s-ar juca toată ziua și toată noaptea. Are paralizie cerebrală.
Radu este un băiețel de 11 ani, vesel și prietenos, căruia îi place foarte mult muzica. Întotdeauna se înseninează și își exprimă bucuria când aude muzica preferată și uneori fredonează după cum poate el. Vorbește cu puține cuvinte, printre care unele în limba engleză, “ok” și “like”, pe care îi place sa le folosească. Adoră să meargă la bunici la țară. Are paralizie cerebrală.
Ioanei de 7 ani îi plac dansurile, tenisul și înotul. Este un copil foarte activ și prietenos. Îi place la școală pentru că o captivează cunoștințele noi. Este iubită de colegi, pe care la rândul ei îi iubește foarte mult. Îi place să deseneze și să cânte și își dorește să apară la o emisiune pentru copii.
Alexia are 11 ani, este foarte sociabilă, îi place să asculte muzică, să cânte și să se plimbe cu mașina. Iubește joaca în apă și pe frățiorul ei David, a cărui companie o preferă întotdeauna. De ceva vreme a început să meargă susținută de braț. Are paralizie cerebrală.
David are 9 ani, este fan Lego și îi place să joace tenis. Este un abil dansator și chiar face parte dintr-o trupă de dans. Are două surioare, pe care le iubește, așa cum a spus-o chiar el “ca pe ochii din cap”.
Lui Anouk, de 7 ani, i-ar plăcea să fie ziua ei în fiecare săptămână. Este foarte sociabilă. Îi place să joace baba oarba, apă-foc și “maca” un joc inventat împreună cu tatăl ei, în care trebuie să ghicească animalele în funcție de însușirile lor. Își iubește terapeuții și îi consideră prietenii ei. Are paralizie cerebrală.
Clara este cea mai mică din gașcă, nu a împlinit nici 2 ani. Aleargă întotdeuna după copiii mai mari și încearcă să-i imite. Îi plac fructele, mai ales prunele. Îi place înotul și să meargă cu tricicleta. Cel mai mult îi place să se joace “de-a v-ați ascunselea.”
Marta are 3 ani și jumătate și un zâmbet larg cât toată fața. Îi place să picteze cu degetele și protestează până la lacrimi când o anunți că vine sfârșitul acestei activități. Jucariile ei preferate sunt păpușile Maria și Rita. Îi place să călărească pe măgăruș, iar în apă este în elementul ei. Este foarte protectoare cu surioara ei mai mică (până la dreptul asupra păpușii Rita). Are paralizie cerebrală.
Unii dintre ei sunt însă adesea priviți doar ca boli sau diagnostice. Sau pur și simplu statistici. Sunt copiii cu paralizie cerebrală – un termen umbrelă care acoperă o gamă largă de afecțiuni cerebrale.
A intrat în reflex de a fi confundați cu dizabilitatea.
Da, acești copii au dizabilitati, așa cum au și abilități; au dificultăți în a se exprima, dar asta nu înseamnă că nu gândesc deloc! Cu toții avem “dizabilități”, diferența este că pe cele mai multe le putem masca. Prejudecata este o dizabilitate! Excluderea este alta. Egoismul, neimplicarea și etichetarea sunt dizabilități.
Acești copii se mișcă mai greu sau nefiresc. Au nevoie de mai mult timp de reacție. Întâmpină dificultăți cognitive, de vorbire sau de înghițit. Ceea ce noi executam automat, pentru ei reprezintă o continuă provocare.
Moshe Feldenkrais (inventatorul sistemului educațional somatic, care îi poarta numele) a exclamat în fața unui copil cu paralizie cerebrală: “Baiatul ăsta e genial!”, spre surprinderea celor din jur, care priveau un copil firav, care de-abia reușea să coordoneze câteva mișcări.
Baiatul se mișca sacadat, pașea cu un cadru pe roți care îl ajuta să înainteze și s-a blocat intr-un prag. Ceea ce la o prima vedere semăna a dezorientare sau nonsens, erau de fapt încercarile băiețelului de a depăși obstacolul. Creierul său compunea toate variantele posibile de a rezolva problema, unele de-a dreptul inedite, folosindu-se de resursele de care dispunea.
Depinde de unghiul din care alegi să privești. Poți vedea abilitatea, dincolo de dizabilitate?
Aceasta este intrebarea la care proiectul “Toți copiii sunt copii!” va invita sa reflectati.
E un semnal de alarmă tras asupra felului în care sunt priviți acești copii în societatea româneasca și asupra izolării în care riscă să trăiască.
Cunoscându-i mai bine, îi putem înțelege mai bine și accepta mai ușor.
Ceea ce își doresc acești copii este de fapt ceea ce ne dorim noi cu toții, și anume să fim acceptați așa cum suntem. Ei vor să-și găsească locul printre ceilalți. Au doar nevoie de niște extra credit și mai multa răbdare.
Nevoile lor sunt diferite de ale celorlalți. Dar asta nu le anihilează personalitatea, dorințele sau aspirațiile, zâmbetele sau puterea de înțelegere care le este cel mai adesea subestimată.
Sa fim deschiși și să-i privim. Deschide inima ca să poți deschide sufletul și mintea!
Noi i-am privit la ședința foto din parc, jucându-se laolaltă, copiii tipici și copiii imobilizați în fotolii rulante. Sunt mai abili decat noi adulții, blocați în judecăți, în a-și găsi un numitor comun. Trebuie doar să le dam voie “să fie” și unora și altora, naturali, spontani. Pentru unii copii, să râdă în hohote, părtași la veselia jocului celorlalți, e poate tot ceea ce pot să facă. Totul este ok atâta timp cât le este permis și unora și altora să fie ceea ce sunt.
Toți copiii sunt copii!
Mulțumim Mika Photo pentru tot sprijinul acordat la realizarea acestui proiect.
Mulțumim copiilor: Luana, Luca B, Luca C, Ștefan G, Ștefan U, Radu, Ioana, Alexia, Clara, Marta, David, Anouk, Matei și părinților lor care au făcut ca acest proiect să fie posibil.