În anul 2014, la scurt timp după înființarea asociației, ne-am întâlnit în parc, într-o zi de toamnă, o mână de copii și familiile lor speciale. Am făcut o sesiune foto pentru ceea ce a devenit ulterior campania noastră definitorie “Toți copiii sunt copii!”- de conștientizare cu privire la copiii cu paralizie cerebrală. Șase ani mai târziu, același parc și aproape aceiași copii 🙂 ne-am întâlnit, forțați și de împrejurările speciale în care ne aflăm- în aer liber, pentru a celebra diversitatea.
Am cules frunze de forme, culori și texturi diferite. Victor ne-a ghidat prin natură. La doar 8 ani e pasionat de botanică și dendrologie. Ne-a ajutat și pe noi să identificăm copacii, pe care el îi recunoștea cu atâta ușurintă. Copii neurotipici și copii cu nevoi speciale și-au ales frunzele și le-au studiat. Toate sunt speciale. Toate sunt frumoase. Toate sunt diferite. Le-am admirat în lumină, le-am foșnit și le-am fotografiat.
Am povestit, am râs și i-am cântat “La mulți ani!” lui Anouk, care de curând a împlinit 13 ani. Despre ea, scriam acum 6 ani că “i-ar plăcea să fie ziua ei în fiecare săptămână.” Astăzi a fost toată numai un zâmbet alături de prietenii ei.
Campania “Toți copiii sunt copii” este despre dreptul și nevoia acestor copii și a familiilor lor de a fi tratați cu demnitate si respect. “Paralizia cerebrală afectează mobilitatea, nu și personalitatea”. Dizabilitatea nu alege, nu alege nici tu atunci când îți îndrumi copilul cu cine să se joace!
Marta a fost ochi și urechi la poveștile despre frunze și copaci. Și-a ales o frunză mare căreia nu mai voia să-i dea drumul. În parte și pentru că ii este foarte greu să-si controleze mișcările și să elibereze voluntar ceva ce a prins cu mâna.
Apoi copiii s-au dat cu rolele, bicicletele sau cu propriul fotoliu rulant pe alei. Unii mai repede, alții mai încet. Unii singuri și curajoși, altii ajutați de părinți sau însoțitorii lor. Copiii sunt, între ei, copii. Sunt la fel de interesați de joc, de culori, de frunze sau animale, zâmbesc la fel – “Dizabilitatea nu e contagioasă, zâmbetul da!” – Sunt la fel de inocenți. Diferențele sunt doar în ochii adulților, atunci când standardele și șabloanele sociale își lasă amprenta. Ei însă s-au distrat. Toți sunt frumoși. Toți sunt speciali. Toți sunt copii!
Mulțumim Doppel Herz pentru sprijinul acordat.
P.S. Și textul ăsta s-ar fi oprit aici. Dar Zoe, Zoe cea mică și delicată, cu casca albă în pozele de mai sus, merge singurică în picioare! De 2 zile. Și așa de mult ne-am bucurat cu toții, că am vrut neapărat să vă spunem și vouă.
Bravo, Zoe! (Zoe are 6 ani.)